Doctorat
Condiţii de admitere
Au dreptul să participe la concursul de admitere la doctorat absolvenţii cu examen de diplomă de licentă. Diplomele absolvenţilor promoţiilor până în anul 1993 inclusiv, sunt echivalente cu cele emise ulterior.
Candidaţii cu titlu de doctor se pot înscrie la concursul de admitere pentru un nou doctorat, în următoarele condiţii:
- cei care au parcurs prima (o) formă de pregatire postuniversitară prin doctorat cu susţinere de la bugetul de stat se pot înscrie doar pe locurile cu taxă scoase la concurs;
- cei ce au urmat o formă/forme de pregatire prin doctorat în regim cu taxă se pot înscrie pentru a parcurge un ciclu de pregatire pe locuri susţinute de la bugetul de stat.
Taxa de doctorat pentru doctoranzii admişi pe locurile cu taxă se stabileşte anual de conducerea I.O.D., cel putin la nivelul alocaţiei bugetare.
Candidaţii la concurs trebuie sa fi avut pe parcursul anilor universitari rezultate bune şi foarte bune.
Nu se acceptă înscrierea şi efectuarea doctoratului între rude de gradul I.
Colocviul de admitere se susţine pe domenii de doctorat, în faţa unei comisii, formate din 3-7 membri, propusă de către
Biroul Consiliului Facultăţii şi aprobată de către Biroul Senat.
Susţinerea probelor de concurs:
examen de competenţă lingvistică şi colocviu,
24 - 25 septembrie 2010.
După caz, se poate organiza a doua sesiune de admitere la sfârşitul semestrului I.
Tematica pentru admitere
Tematica pentru admiterea la doctorat, domeniul medicină veterinară, sesiunea septembrie 2010 poate fi consultată aici.
Specializari şi conducători ştiinţifici
Începând cu anul universitar 2005 - 2006, durata doctoratului la formele cu frecvenţă si
fără frecvenţă este de 3 ani.
Doctoratul la forma cu frecvenţă este fără taxă pe locurile repartizate de MECTS,
iar la forma fără frecvenţă este numai în regim cu taxă.
Număr total de locuri 2010:
30 = 15 (fără taxă) + 15 (cu taxă).
Nr
crt. |
Specializarea |
Conducător ştiinţific |
Locuri 2009 |
| ZI |
FF |
| 1. |
Microbiologie - Imunologie |
Prof. Dr. Mihai CARP-CĂRARE |
1 |
1 |
| 2. |
Morfologie normală şi patologică |
Prof. Dr. H.c. Ioan PAUL |
- |
- |
| Prof. Dr. H.c. Vasile COŢOFAN |
- |
1 |
| Prof. Dr. Otilia COŢOFAN |
- |
1 |
| Prof. Dr. Corneliu COTEA |
1 |
1 |
| Prof. Dr. Octavian OPREAN |
3 |
1 |
| 3. |
Patologie chirurgicală |
Prof. Dr. Ioan BURTAN |
- |
1 |
| 4. |
Zooigienă |
Prof. Dr. Ioan COMAN |
- |
1 |
| 5. |
Semiologie şi patologie medicală |
Prof. Dr. Nicolae HAGIU |
- |
1 |
| Prof. Dr. Gheorghe SOLCAN |
2 |
1 |
| 6. |
Obstetrică şi andrologie veterinară |
Prof. Dr. Liviu RUNCEANU |
- |
1 |
| Prof. Dr. Dan DRUGOCIU |
2 |
1 |
| 7. |
Tehnologie şi expertiză sanitar-veterinară |
Prof. Dr. Eusebie ŞINDILAR |
- |
- |
| 8. |
Boli infecţioase |
Prof. Dr. Tudor PERIANU |
- |
- |
| Prof. Dr. Gheorghe SAVUŢA |
2 |
1 |
| Prof. Dr. Elena VELESCU |
2 |
1 |
| 9. |
Fiziologie normală şi patologică |
Prof. Dr. Elena MARCU |
- |
- |
| 10. |
Farmacologie - Toxicologie |
Prof. Dr. Paul CURA |
- |
- |
| 11. |
Boli parazitare |
Prof. Dr. Liviu MIRON |
2 |
1 |
| |
Total Medicină Veterinară |
15 |
15 |
Documente necesare
Înscrierea candidaţilor se face în perioada 6-23 septembrie 2010,
dosarul continând următoarele acte:
- Cerere tip de înscriere, ce se procură de la secretariat Prorectorat — Şcoala Doctorală;
- Copii legalizate după următoarele acte, toate în 2 exemplare:
- — B.I.,
- — certificatul de naştere,
- — certificatul de căsătorie (dacă este cazul) sau de eventuala schimbare a numelui,
- — diploma de bacalaureat sau echivalentă cu aceasta,
- — diploma de învăţământ superior (sau echivalenta) însotită de foaia matricolă.
- Curriculum vitae şi lista lucrărilor ştiinţifice publicate de candidat (dacă este cazul);
- Fişa de înscriere, care cuprinde datele necesare pentru evidenţa candidaţilor;
- Chitanţa de plată a taxei de concurs.
|